main logo
1339

Un preot a devenit cetățean de onoare al raionului Călărași

Preotul paroh al Catedralei Sfânta Teodora de la Sihla din Chișinău, Ioan Ciuntu, a devenit cetățean de onoare al raionului Călărași.

Un preot a devenit cetățean de onoare al raionului Călărași

Titlul i-a fost conferit „în semn de înaltă recunoștință pentru prodigioasa activitate culturală, teologică, cât și pe tărâmul învățământului, științei și administrației”, transmite Știri.md cu referire la Expresul.md.

„Am primit multe distincții în viața mea, dar nu m-am simțit niciodată atât de onorat ca la Călărași. Aici am copilărit, am crescut, aici îmi sunt înmormântați părinții”, a spus preotul, care este originar din satul Păulești, raionul Călărași.

Ioan Ciuntu este și unul dintre cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență ai Republicii Moldova. Acum i s-a făcut o dreptate și dânsului, căci, anterior, au primit titlul de cetățean de onoare toți cei șapte semnatari ai Declarației de independență, aleși în circumscripțiile raionului Călărași. Iată că i-a venit și rândul lui Ioan Ciuntu, chiar dacă el nu a fost ales deputat atunci în vreo circumscripție din raionul Călărași.

De notat că protoiereul Ioan Ciuntu este și autorul a câtorva cărți scrise, în mod special, despre satul său de baștină, Păulești, dar și despre raionul Călărași.

„Anume din aceste considerente i s-a conferit titlul respectiv”, a precizat președintele raionului, Sergiu Artene, după care a adăugat: „Noi suntem dispuși să oferim acest titlu tuturor celor care au tangențe cu Călărașiul, sunt un exemplu pentru alții”. Dânsul a mai spus că ”politicienii din ziua de azi ar trebui să învețe de la înaintașii lor, pentru că aceștia știu foarte bine ce înseamnă Declarația de independență, știu pentru ce au votat-o, știau ce limbă vorbeau, dar și multe alte lucruri”.

Raionul Călărași are, la ora actuală, 19 cetățeni de onoare. Toți și-au primit titlul în perioada mandatului președintelui Sergiu Artene.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării