Un post TV, sancționat cu amenzi în valoare de 30.000 de lei
Consiliul Audiovizualului a sancționat postul de televiziune „REN Moldova” cu șase amenzi în sumă totală de 30.000 de lei și cu o avertizare publică, în temeiul autosesizării vicepreședintei CA, Aneta Gonța.
Principale încălcări au ținut de plasarea neconformă a publicității în cadrul principalului buletin de știri al serii „Global” și de faptul că nu au fost precizate sursele de proveniență a imaginilor, transmite Știri.md.
În buletinele de știri din perioada supusă controlului, 9-15 ianuarie 2023, majoritatea subiectelor difuzate nu au avut indicate sursele înregistrărilor. De asemenea, programele de știri, cu durate mai mici de 30 de minute fiecare, au avut câte o întrerupere de publicitate. Art. 66 alin. (3) din Codul serviciilor media audiovizuale prevede că programele audiovizuale de știri pot fi întrerupte de publicitate și/sau de teleshopping o singură dată la un interval de cel puțin 30 de minute.
Într-o știre din cadrul programului din 9 ianuarie 2023, titlul nu corespundea cu imaginea. Prin urmare, CA a avertizat public postul TV pentru nerespectarea prevederilor din Cod.
Vicepreședinta CA, Aneta Gonța, a menționat că furnizorul de servicii media a încălcat mai multe prevederi ale art. 13 din Cod, însă pentru acestea nu sunt prevăzute anumite sancțiuni. De exemplu, în cele cinci zile în care au fost prezentate buletinele de știri s-au difuzat în total 106 știri, dintre care 46 locale și 60 internaționale, adică 57% au fost știri internaționale, conform analizei făcute de Aneta Gonța. În cadrul acestor programe au fost vizate 24 de țări sau regiuni, printre care SUA, Brazilia, Peru, Cehia, Columbia, în timp ce despre Ucraina, Federația Rusă sau România nu a fost făcută nicio știre. „Să nu te referi în cinci buletine de știri timp de o săptămână la ceea ce se întâmplă la frontiera cu Republica Moldova este o lipsă de informare corectă”, susține vicepreședinta CA.
„Teleproiect” SRL a mai fost sancționat cu avertizare publică. Prin urmare, CA a aplicat următoarele sancțiuni: