Un om de afaceri din Bender arestat a obținut câștig de cauză la CtEDO

Cauza se referă la reținerea reclamantului de către pretinsele autorități ale nerecunoscutei republici moldovenești nistrene (rmn) și confiscarea bunurilor acestuia, transmite Știri.md cu referire la bizlaw.md. 

La momentul producerii evenimentelor reclamantul era administratorul unei fabricii de panificație din orașul Bender.

La 22 februarie 2012, suspectat de comiterea unei escrocherii, reclamantul a fost reținut de către structurile ”rmn”, fiind plasat în arest preventiv.

Pretinsa judecătorie din Tiraspol a recunoscut reclamantul vinovat de comiterea escrocheriei, a abuzului de putere și a uzului de fals, fiind condamnat la 15 ani de închisoare, cu confiscarea bunurilor. De asemenea, reclamantul a fost obligat să restituie aproximativ 5.748.250 euro pentru daunele materiale provocate unei companii cu sediul în ”rmn” care înaintase o acțiune civilă împotriva reclamantului.

Pretinsa curte supremă din ”rmn” a menținut hotărârea, iar în martie 2014 structurile ”rmn” au inițiat proceduri de executare împotriva reclamantului, confiscându-i bunurile sale, printre care o barcă, o clădire cu trei etaje din Bender, patru telefoane mobile, un laptop, 7.000 ruble transnistrene și 1.535 de dolari americani.

La 18 iunie 2014 reclamantul a depus o plângere la Procuratura Generală a Republicii Moldova, denunțând încălcările drepturilor sale de către structurile ”rmn”. Procuratura Generală a inițiat o cauză penală, iar Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a anulat deciziile pretinselor instanțe din ”rmn”.

În fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza Articolelor 3, 5 §§ 1 și 4 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cu referire la jurisdicția statelor reclamate în contextul evenimentelor produse în raioanele de est ale Republicii Moldova, Curtea și-a reiterat principiile generale din cauzele Ilașcu și Alții, Catan și alții și Mozer . Curtea a notat că Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamantului.

Cu referire însă la jurisdicția Federației Ruse, Curtea a stabilit că aceasta a exercitat un control efectiv asupra structurilor ”rmn” în perioada relevantă în speță. În lumina acestei concluzii și în conformitate cu jurisprudența sa, Curtea a considerat că nu este necesar să mai stabilească dacă Federația Rusă a exercitat un control efectiv asupra politicilor și a acțiunilor pretinsei administrații locale din raioanele de est ale Republicii Moldova (a se vedea Mozer, § 157). În virtutea sprijinului său militar, economic și politic continuu acordat structurilor ”rmn”, care nu ar fi putut supraviețui altfel, Federația Rusă este responsabilă pentru încălcarea drepturilor reclamantului garantate de către Convenție.

Astfel, Curtea a hotărât că a avut loc încălcarea Articolelor 3, 5 § 1 și 13 din Convenție și a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către Federația Rusă. Curtea a rezervat aplicarea Articolului 41 din Convenție, oferindu-le părților trei luni pentru a veni cu comentarii cu referire la orice acord la care ar putea ajunge cu reclamantul.