main logo
739

Un ofițer de urmărire penală, arestat pentru fapte de corupere pasivă

Pe data de 19 mai, procurorii din cadrul Procuraturii Cahul, de comun cu ofițerii CNA, au descins cu percheziții în cadrul unei cauze penale pornite la 14 mai 2025, pentru fapte de corupere pasivă.

Un ofițer de urmărire penală, arestat pentru fapte de corupere pasivăFoto: PG

Potrivit Procuraturii Generale, urmărirea penală vizează acțiunile unui angajat al unui Inspectorat de Poliție din sudul țării, care, activând în funcția de ofițer de urmărire penală, ar fi pretins de la o persoană cercetată într-un dosar de huliganism suma de 500 de euro pentru a influența soluția cauzei penale, liberând-o de răspundere penală, cu tragerea la răspundere contravențională, transmite Știri.md.

În cadrul investigațiilor desfășurate au fost autorizate și realizate mai multe măsuri speciale de investigație, fiind obținute probe relevante care constituie argumente verosimile asupra constatării circumstanțelor cauzei.

La 19 mai au fost efectuate percheziții autorizate în biroul de serviciu, la domiciliu, în automobil și asupra persoanei vizate.

Ca urmare a acestor acțiuni, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție teritorial.

Urmărirea penală este în desfășurare, iar acțiunile procesuale continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei. De menționat că orice persoană este prezumată nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării