stiri Logo
main logo
main logo
1012

Un nou sistem de radar pentru detectarea dronelor va fi instalat în Moldova

Republica Moldova va beneficia de un nou sistem radar, care urmează să fie instalat în următoarele luni. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă comune susținute de președinta Maia Sandu și de înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, aflată în vizită oficială la Chișinău.

Un nou sistem de radar pentru detectarea dronelor va fi instalat în MoldovaImagine simbol

Șefa statului a declarat că sprijinul oferit de Uniunea Europeană prin Instrumentul European pentru Pace este esențial pentru consolidarea securității Republicii Moldova, în contextul războiului din Ucraina și al amenințărilor hibride venite dinspre Rusia, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Cele 190 de milioane de euro alocate Moldovei din 2021 înseamnă echipamente, mijloace de transport și un nou radar care urmează a fi instalat în următoarele luni”, a menționat Maia Sandu.

La rândul său, Kaja Kallas a precizat că noul sistem radar va contribui la detectarea mai eficientă a dronelor care încalcă spațiul aerian al Republicii Moldova. „Știm că Rusia încalcă în mod constant spațiul aerian al Moldovei și, în acest sens, oferim sprijin. Un nou sistem de radar a ajuns deja în Republica Moldova și va ajuta la o detectare mai bună a dronelor”, a declarat oficialul european.

Oficiala a reiterat sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova și a declarat că regiunea transnistreană nu trebuie să devină un obstacol în procesul de aderare. 

Totodată, Kaja Kallas a anunțat că Uniunea Europeană a propus majorarea sprijinului financiar pentru Republica Moldova prin Instrumentul European pentru Pace cu încă 120 de milioane de euro anual, ceea ce ar reprezenta cea mai mare asistență acordată unei țări prin acest mecanism.

ipn.md
Publicitatea ta poate fi aici