main logo
682

Un nou post de pompieri voluntari deschis la Anenii Noi

În localitatea Speia, raionul Anenii Noi, a fost inaugurat un nou post de salvatori și pompieri voluntari.

Un nou post de pompieri voluntari deschis la Anenii Noi

Stația a fost deschisă datorită aportului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI în comun cu autoritățile publice locale.

La evenimentul au participat ministrul afacerilor interne Alexandru Jizdan, și conducerea IGSU, în frunte cu general-maior Mhail Harabagiu.

Oficialii au vorbit despre importanța promovării voluntariatului în localitățile Republicii Moldova și despre necesitatea deschiderii unor posturi de salvatori și pompieri care pot servi forță primară de intervenție într-o situație excepțională.

Postul în care vor activa 16 băștinașii civili în calitate de pompieri va asigura securitatea nu doar pentru localitatea respectivă, dar și pentru satele vecine cum ar fi: Șerpeni, Telița, Pugăceni și Delăcău. Datorită stației, peste 12 mii de oameni locuitori a satelor menționate, se vor simți în siguranță începând cu ziua de azi. IGSU al MAI a oferit pompierilor voluntari o autospecială de marcă “FORD” pentru stingerea incendiilor și instruirea salvatorilor voluntari.

Potrivit datelor IGSU peste 40 de posturi de pompieri au fost lansate în Republica Moldova în cadrul “Programului de consolidare a serviciului salvatori și pompieri” începând cu anul 2011.

Conform proiectului peste 100 de stații locale vor fi lansate în țara noastră, până în anul 2020.

Totodată în cadrul ceremoniei, conducerea IGSU a semnat un acord de colaborare cu Asociația Obștească Terra Valahia.

Actul semnat între Inspectoratul și clubul sportiv de automobiliști va fortifica relațiile de colaborare și acordarea ajutorului cetățenilor în situații de risc.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării