main logo
2034

Un nou depozit pentru deșeuri va fi construit în orașul Cahul

Un nou depozit pentru deșeuri și o stație de sortare și compostare vor fi construite în orașul Cahul. În acest scop, Guvernul a aprobat astăzi, 4 septembrie, semnarea unui Acord de grant dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare( BERD).

Un nou depozit pentru deșeuri va fi construit în orașul CahulImagine simbol

Potrivit Ministerului Mediului, acordul de grant în valoare de 4,3 milioane de euro vine să asigure realizarea proiectului „Deșeurile solide în Republica Moldova”, care prevede dezvoltarea infrastructurii de profil în trei regiuni de management al deșeurilor, conform Strategiei de gestionare a deșeurilor în Republica Moldova, transmite Știri.md.

„Prin acest Acord, este vizată zona de sud a țării, mai exact: raioanele Cahul, Cantemir, Taraclia, precum și raioanele Vulcănești, Ceadâr-Lunga și Comrat din UTA Găgăuzia. În particular, vor fi construite depozitul de deșeuri, stația de sortare și de compostare în orașul Cahul, va fi închis vechiul depozit de deșeuri din orașul Cahul, vor fi construite stațiile de transfer în orașele Cania, Taraclia și Comrat. De asemenea, în toată regiunea vor fi procurate echipamente și utilaje pentru transport, sortare, reciclare, compostare, inclusiv tomberoane, containere, precum și vehicule”, scrie în comunicatul Ministerului Mediului.

Semnarea Acordului de grant este planificată în cadrul conferinței anuale a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, preconizată pentru data de 17 septembrie 2024, la Chișinău.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării