stiri Logo
main logo
main logo
1791

Un moldovean riscă amendă în Italia după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața restaurantului său și a publicat totul pe rețelele sociale. Deși gestul i-a adus apreciere și vizibilitate online, acesta riscă acum amendă și chiar obligația de a readuce carosabilul la starea inițială.

Un moldovean riscă amendă în Italia după ce a reparat strada din fața localului săuColaj: Știri.md

Este vorba despre Dorel Burlea, un bucătar de 27 de ani, originar din R. Moldova, care deține în prezent patru localuri în orașul italian Reggio Emilia, scrie presa locală, transmite Știri.md.

Tânărul a publicat pe Instagram un videoclip în care apare îmbrăcat ca muncitor în construcții și repară mai multe gropi și crăpături din asfalt, aflate chiar în fața localului său, „Bandito Burrito”, situat pe via Lombardia, în cartierul San Prospero Strinati.

Potrivit legislației italiene, intervențiile pe drumurile publice nu pot fi făcute de persoane private fără o autorizație specială emisă de autoritatea competentă, în acest caz Primăria din Reggio Emilia. În lipsa unui astfel de permis, Dorel Burlea poate fi sancționat contravențional și obligat să readucă zona la starea în care se afla înainte de intervenție.

Deocamdată, autoritățile nu i-au transmis nicio notificare, însă cazul este recent, iar o procedură ar putea fi inițiată în perioada următoare. Popularitatea videoclipului, distribuit pe un cont urmărit de mii de persoane, ar putea contribui la amplificarea cazului.

În imaginile publicate, Burlea merge mai întâi să cumpere materialele necesare, apoi, echipat cu cască de protecție, începe să toarne ciment în gropile adânci de pe carosabil. La final, acesta arată bonul fiscal, care indică o cheltuială de 65 de euro, și solicită, în glumă, Primăriei să-i ramburseze suma, fără a include costul manoperei.

Tânărul spune că a semnalat problema autorităților locale cu o lună în urmă, însă nu a primit nicio reacție.

„De o lună am semnalat și nu au făcut nimic. Clienții mei vin să mănânce cel mai bun smash burger din lume și dau de aceste gropi. Dar gândiți-vă dacă trec biciclete sau trotinete. Unul dintre cei mai buni angajați ai mei vine cu trotineta. Ce se întâmplă dacă cade într-o groapă?”, a declarat acesta.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici