Un moldovean reținut de FBS povestește cum s-a cunoscut cu ofițerul SBU
Un al doilea cetățean moldovean reținut de FSB, la Samara, a făcut declarații în fața camerei de luat vederi, explicând circumstanțele în care a fost implicat. Potrivit acestuia, un bărbat care s-a prezentat ca ofițer al SBU din Ucraina i-ar fi promis o sumă mare de bani în schimbul unor servicii.

Bărbatul i-ar fi cerut să facă fotografii și videoclipuri cu baze militare și tehnica militară, inclusiv pe podul din Crimeea, pe care să le transmită ulterior, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.
Evgheni Curdoglo, originar din satul Cișmichioi, a relatat că a fost contactat la sfârșitul lunii aprilie 2024 de un fost coleg de pușcărie, care l-a invitat să câștige bani printr-o activitate aparent legitimă. După ce a acceptat oferta, i-a fost transmis un număr de telefon și i s-a spus că va afla detalii suplimentare. La apel, bărbatul care s-a prezentat ca Alexandr, angajat al SBU, i-a explicat cerințele.
Știri.md amintește că, doi moldoveni au fost reținuți de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Federației Ruse, fiind bănuiți că ar fi încercat să comită acțiuni teroriste.