1273
Un moldovean, prins la intrarea în Bălți cu bunuri fără acte de proveniență
Echipele Mobile ale Serviciului Vamal au acționat în baza unei informații operative și au verificat un mijloc de transport condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani.

Incidentul s-a întâmplat la intrarea în municipiul Bălți, transmite Știri.md.
Astfel, în autovehicul au fost găsite instrumente electrice, aparate de sudat, motofierăstraie și accesorii pentru acestea, toate în cantități comerciale și transportate în lipsa actelor ce atestă proveniența legală.
Marfa a fost ridicată, iar investigațiile continuă.