point Logo
main logo
main logo
577

Un moldovean, prins cu șapte plase de pescuit ilegale la Albița

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat de polițiștii de frontieră români din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița cu șapte plase de pescuit tip monofilament, ascunse și nedeclarate, în urma unui control amănunțit.

Un moldovean, prins cu șapte plase de pescuit ilegale la AlbițaImagine simbol

În noaptea de 26 februarie 2026, în jurul orei 01:30, bărbatul s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de intrare în România, conducând un ansamblu rutier format din microbuz și remorcă, transmite Știri.md.

În baza profilului de risc, autoritățile au decis efectuarea unui control detaliat asupra mijlocului de transport și a bagajelor transportate. În urma verificărilor, echipa comună formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali a descoperit, într-un colet, șapte plase de pescuit tip monofilament, de diferite dimensiuni, ascunse și nedeclarate.

Plasele însumează 654 de metri pătrați de material, cu dimensiunea ochiului de 10x10 centimetri.

Conform prevederilor legale, a fost dispusă măsura reținerii tuturor bunurilor descoperite, în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră români efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere, utilizare și/sau comercializare a uneltelor de plasă de tip monofilament, cu mărimea ochiului de minimum 400 mm, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale care se impun.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici