2043
Un moldovean, prins cu marfă nedeclarată de circa un milion de lei
Bunuri de circa un milion de lei, introduse fraudulos, au fost depistate de echipele mobile ale Serviciului Vamal.

Cazul a fost documentat după ce pe traseul Chișinău-Hâncești a fost stopat pentru verificări un mijloc de transport de model „Setra”, condus de un tânăr de 25 de ani, transmite Știri.md.
„În rezultatul controlului vamal în linia a doua, în compartimentul marfar au fost depistate aparate de uz casnic, piese auto, precum și un dispozitiv costisitor utilizat în geodezie. Bunurile transportate nu au fost declarate la trecerea frontierei vamale. Valoarea estimativă a acestora este de circa un milion de lei”, comunică Serviciul Vamal.
Bunurile au fost ridicate, iar investigațiile continuă.