point Logo
main logo
main logo
544

Un moldovean de 19 ani, prins la frontieră cu un document fals

Un cetățean al Republicii Moldova este cercetat de polițiștii de frontieră români după ce a prezentat la controlul de frontieră un document care s-a dovedit a fi fals.

Un moldovean de 19 ani, prins la frontieră cu un document falsFoto: Poliția de Frontieră Română

Incidentul a avut loc pe 25 martie, în jurul orei 14:15, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – ITPF Iași. La control s-a prezentat, pentru a ieși din România, un tânăr moldovean în vârstă de 19 ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria, transmite Știri.md

În timpul verificărilor, acesta a prezentat dovada efectuării inspecției tehnice periodice a vehiculului. În urma controalelor specifice efectuate de polițiștii de frontieră, documentul s-a dovedit a nu îndeplini condițiile de formă și fond ale unui act autentic, fiind fals.

Întrebat despre cele constatate, tânărul a declarat că a cumpărat autoturismul împreună cu toate documentele aferente și că nu știa că dovada inspecției tehnice periodice ar fi falsă.

Polițiștii de frontieră români efectuează cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals. La finalizarea investigațiilor urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici