Un moldovean a încercat să lovească carabinierii din Italia cu o furgonetă furată
Un tânăr de 21 de ani din Republica Moldova și un altul de 19 ani, din Pavia, au fost arestați în provincia Rovigo, Italia, după ce ar fi furat o furgonetă și ar fi pus în pericol viața carabinierilor în timpul unei urmăriri.
Imagine simbolPotrivit anchetei coordonate de Procuratura din Rovigo, cei doi, împreună cu alți tineri neidentificați, au sustras o furgonetă de model Fiat Ducato, parcată pe stradă. Proprietarul vehiculului a observat furtul și a alertat imediat autoritățile, pornind în același timp în urmărirea acestora, scrie presa din Italia, transmite Știri.md.
Carabinierii au instituit un filtru pe traseul de deplasare al vehiculului. La vederea forțelor de ordine, șoferul ar fi încercat inițial să lovească autospeciala Radiomobilului, iar ulterior, în apropierea punctului de control, ar fi îndreptat furgoneta spre doi militari care îi făceau semn să oprească. Pentru a evita impactul, aceștia au fost nevoiți să se arunce în afara carosabilului.
Urmărirea s-a încheiat după ce furgoneta a lovit intenționat o mașină a carabinierilor parcată mai în față, avariind partea din spate a acesteia. În continuare, șoferul a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a părăsit carosabilul.
Două persoane aflate în furgonetă au reușit să fugă, în timp ce ceilalți doi suspecți au fost imobilizați și arestați la fața locului.
Tânărul moldovean este cercetat, între altele, pentru tentativă de omor, distrugere și opunere de rezistență față de autorități, iar ambii sunt acuzați de furt calificat.