main logo
1857

Un moldovean a fost prins în România cu asigurarea auto italiană falsă

Poliţiştii de frontieră din punctul de trecere a frontierei Rădăuți-Prut efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, cu dublă cetățenie (R. Moldova-Italia), care a prezentat la control o asigurare auto cu însemnele autorităților din Italia, care era falsă.

Un moldovean a fost prins în România cu asigurarea auto italiană falsăFoto: Polițiadefrontieră.ro

„Pe data de 16 iulie 2024, în jurul orei 18:20, în punctul de trecere a frontierei Rădăuți Prut - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu dublă cetățenie, R Moldova - Italia, în vârstă de 41 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Italia. Colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării auto cu însemnele autorităților italiene și au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals total”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră Română, transmite Știri.md cu referire la pulsmedia.md.

Bărbatul a declarat că a încheiat online polița de asigurare, a făcut plata tot online și nu a cunoscut că documentul ar fi fals.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării