main logo
5286

Un milion de lei pentru drumul din preajma casei lui Dodon

Primăria Capitalei a cheltuit aproape un milion de lei ca să renoveze drumul și să schimbe bordurile pe strada unde se află casa lui Igor Dodon.

Un milion de lei pentru drumul din preajma casei lui DodonFoto: captură video

Pretorul sectorului unde s-au făcut reparații susține că lucrările au fost planificate din timp și nu au nicio legătură cu fapul că locuința președintelui este în zonă, transmite Știri.md cu referire la protv.md.

Porțiuni de pe străzile Vasile Coroban și Alexandru Xenopol din sectorul Buiucani au fost acoperite cu un strat nou de asfalt. Pe același drum se afla casa cu trei etaje a președintelui Igor Dodon.

“Matale să fii în locul nu erai să faci. O făcut, drumurile sunt rele, au promis să ne ajute.”

1.500 de metri pătrați au fost renovați, iar costul lucrărilor s-a ridicat la 900 de mii de lei. Banii au fost luați din bugetul municipal.

“Se putea să se facă și încoace, aici tot oamenii triăesc.”

Așternerea asfaltului și schimbarea bordurilor au durat aproape douî spătămâni. Ieri, lucrările s-au încheiat. Pretorul sectorului Buiucani, Vadim Branzaniuc, insistă că renovările nu au nicio legătură cu faptul că Igor Dodon ar deține un imobil aici. La fel ne-au spus și unii vecini.

“Nu locuiește el aici, el locuiește la Condrița. Și drumul nu s-a făcut pentru el, ci pentru câtă lume locuiește aici.”

Nona Grosu locuiește de 10 ani în această curte. În tot acest timp, spune că locatarii au tot scris demersuri la Primărie, ca să li se acopere gropile din preajmă, ne povestește ea.

“-S-a apelat să se facă drum și tocmai acum s-a acceptat. - Poate pentru că socialiștii sunt la guvernare? - Nu știu, eu știu că dumnealui nu are nicio atribuție.”

Între timp, strada Ion Creangă din sectorul Buiucani rămâne în șantier. Săptămâna trecută, primarul interimar, Adrian Talmaci a declarat că, din lipsa de bani, lucrările de reparație vor fi stopate, iar asfaltul va fi așternut abia în 2020, deși acest lucru urma să se întâmple toamna aceasta.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării