main logo
383

Un mediator va ajuta copiii romi să se integreze la școală

Un mediator educațional va facilita integrarea copiilor de etnie romă în școli. Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNICEF Moldova, au prezentat un proiect-pilot privind instituirea funcției. Este preconizat ca primii specialiști vor activa la Otaci și Soroca, localități cu o rată scăzută de incluziune a copiilor romi în școli.

Un mediator va ajuta copiii romi să se integreze la școalăFoto: ipn.md

Mediatorul educațional va realiza comunicarea dintre școală, familie și comunitate, va monitoriza frecvența școlară și participarea la lecții a elevilor romi, astfel contribuind la prevenirea abandonului, absenteismului școlar și combaterea bullyingului, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Mediatorul educațional va contribui, de asemenea, la implicarea activă a părinților în educația copiilor.

Prezent la evenimentul de lansare a proiectului, șeful Serviciului politici în domeniul relații interetnice din cadrul MEC, Ivan Duminica, a subliniat că „doar prin colaborare reală între autorități, societatea civilă, comunități locale și parteneri internaționali putem crea un mediu educațional echitabil și incluziv pentru toți copiii”.

Evenimentul de lansare a proiectului a avut loc în cadrul Săptămânii Istoriei și Culturii Romilor, desfășurată în perioada 1-8 aprilie.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării