Un lot comercial de produse cosmetice, depistat la vama Costești
Un lot comercial de produse cosmetice a fost depistat de vameșii de la Costești, în microbuzul unui moldovean de 31 de ani.
Potrivit Serviciului Vamal, la pista de intrare în țară a postului vamal Costești, pentru efectuarea controlului de specialitate s-a prezentat un microbuz de marca Volkswagen Crafter, care transporta pasageri și colete neînsoțite din Germania, transmite Știri.md.
În rezultatul efectuării controlului fizic detaliat al mijlocului de transport, funcționarii vamali au depistat un lot comercial de produse cosmetice în asortiment (336 de unități), nedeclarat autorității vamale.
Documentat pe caz este șoferul, un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani.
Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.
Foto: Customs.gov.md