Un laborator de la Academia Militară Alexandru cel Bun, dotat cu echipamente noi
Autoritățile daneze au furnizat echipamente specializate laboratorului de securitate cibernetică de la Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”.
Foto: Academia Militară Alexandru cel Bun/ FacebookPotrivit Infotag, echipamentul a fost donat ca parte a sprijinului acordat de Ambasada Danemarcei în Republica Moldova. Ceremonia de donare a avut loc în incinta academiei, cu participarea generalului de brigadă Vitalie Micov, comandantului Armatei Naționale, a lui Søren Jensen, a ambasadorului Danemarcei în Republica Moldova, a atașatului apărării și a altor oficiali, transmite Știri.md.
„Asistența daneză vizează dezvoltarea infrastructurii de instruire în domeniul securității cibernetice și al combaterii amenințărilor hibride, ceea ce consolidează semnificativ capacitățile educaționale și instituționale ale sistemului militar moldovenesc”, a declarat Vitalie Micov.
Ambasadorul danez a subliniat că „asistența acordată reflectă încrederea și parteneriatul puternic dintre cele două țări și reprezintă o investiție într-un viitor comun bazat pe educație, profesionalism și reziliență”.
Proiectul va consolida capacitatea laboratorului universității de a preveni, detecta și răspunde la atacurile cibernetice și amenințările hibride, dotându-l cu echipamente moderne și soluții software specializate furnizate cu suport danez.