Un indian, găsit mort în râul Prut: A vrut să treacă ilegal frontiera
Într-un incident tragic, doi cetățeni indieni au încercat să treacă ilegal frontiera, în România, dar pe parcursul încercării de a traversa râul Prut, unul dintre ei a fost găsit fără suflare.
Potrivit Poliției de Frontieră, totul s-a întâmplat ieri, 13 mai, în cadrul unei misiuni de control și supraveghere a zonei de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Lopatnic, transmite Știri.md.
Ca urmare, un cetățean străin a fost depistat în timp ce se deplasa grăbit în direcția localităților de frontieră Pererâta-Cotu Miculinți. Polițiștii de frontieră au intervenit operativ, fiind reținut un cetățean al Indiei în vârstă de 44 de ani.
În cadrul audierilor, acesta a recunoscut că el și prietenul său au încercat să treacă ilegal în România înotând. Tragedia s-a produs atunci când camaradul său, tot cetățean indian, a intrat primul în râul Prut și a fost înghițit de apă. Speriat de această situație, străinul s-a retras în Moldova, unde a fost depistat de patrula Poliției de Frontieră.
Fiind inițiate verificări suplimentare, utilizând ambarcațiunea de serviciu, la aproape trei metri de malul Prutului, patrula a descoperit o scurtă neagră, un rucsac și trupul fără viață al celui dispărut.
La fața locului au fost solicitate și alte autorități de competență, printr-un apel la Serviciul unic 112. Investigațiile privind acest incident sunt în curs de desfășurare.
Pentru a preveni tragedii similare, Poliția de Frontieră face un apel către cetățeni să conștientizeze riscurile și consecințele asociate cu astfel de metode periculoase de traversare a frontierei de stat.
Foto: Border.gov.md