main logo
455

Un grup de activiști vor crea platforma civică Congresul Cetățenilor Români

Un grup de activiști civici, combatanți ai războiului de la Nistru, dar și alți cetățeni, anunță că vor constitui, la data de 24 martie, Congresul Cetățenilor Români – „o platformă civică, apolitică, menită să realizeze o legătură mai strânsă dintre societatea civilă românească din Republica Moldova și autoritățile din România”.

Un grup de activiști vor crea platforma Congresul Cetățenilor RomâniUn grup de activiști vor crea platforma civică Congresul Cetățenilor Români

Într-o conferință de presă la IPN, Constantin Lazăr, președinte al Asociației „Inițiativa cetățenilor români din Republica Moldova”, care este unul din membrii grupului de inițiativă, a menționat că ședința de constituire a  Congresului Cetățenilor Români va avea loc în incinta Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, în sala unde în 1918 a fost votată unirea cu România.

Potrivit acestuia, Congresul Cetățenilor Români va fi o platformă deschisă tuturor cetățenilor din Republica Moldova, indiferent de apartenența etnică, iar această structură va lucra pentru a găsi soluții pentru problemele cu care se confruntă cetățenii români din Moldova, fără a discrimina minoritățile etnice. Constantin Lazăr susține că în prezent cetățenii români din Republica Moldova se confruntă cu multe probleme care trebuie rezolvate, cum ar fi taxele pe care trebuie să le plătească la vamă pentru a putea merge cu mașina în țara lor, România. Acesta susține că și infrastructura de la vamă este una nedezvoltată, care nu permite trecerea frontierei de către pietoni. O altă problemă menționată  sunt procedurile complicate de redobândire a cetățeniei române și cheltuielile mari pentru acest lucru.

Anatol Petrici, activist civic și membru al grupului de inițiativă, a menționat că cetățenii români din Republica Moldova sunt subreprezentați în structurile de conducere ale statului român. Congresul Cetățenilor Români își propune să crească activismul civic al românilor din Moldova, ca aceștia să se mobilizeze pentru ca să-și apere drepturile și să ceară rezolvarea problemelor cu care se confruntă.

Primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu, a menționat că cetățenii români din Republica Moldova sunt dezbinați și nu au reușit să se mobilizeze într-o forță unică, ca să poată participa în alegeri. „Electoratul unionist a fost dat la o parte de politiceni care au isterizat societatea cu retorica geopolitică și cea a luptei cu corupția”, spune primarul. Potrivit lui Gheorghe Răileanu, Moldova are mari probleme cauzate de migrația masivă care duce la depopularea țării, iar mai efectivă soluție pentru a evita o criză umanitară în Moldova este unirea cu România.

Iulian Ucraineț, etnic ucrainean, a menționat că platforma civică Congresul Cetățenilor Români va fi o structură nu doar pentru etnicii români, ci pentru toate minoritățile etnice din Republica Moldova.  România a demonstrat că nu are o atitudine șovină față de alte minorități, iar cooperarea mai strânsă cu România, pe lângă beneficiul economic, va avea un impact cultural pozitiv pentru toate minoritățile din țară.

Ion Rață, președintele Asociației „Voluntarilor și invalizilor de război de pe Nistru”, a menționat că platforma civică Congresul Cetățenilor Români va lupta pentru îmbunătățirea vieții cetățenilor. Potrivit lui, politicenii în toți acești ani au dezbinat societatea în mod intenționat pe criterii etnice pentru a și realiza propriile interese.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării