„Un gest extraordinar”. Un liceu din Iași donează cărți pentru elevii din Grigoriopol
Un gest simplu, dar cu o încărcătură profundă, aduce speranță într-o școală care continuă să reziste prin limba română. Liceul Teoretic de Informatică din Iași a donat un lot de cărți Liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol. Școala a fost forțată în 2002 să se refugieze în satul Doroțcaia, după ce regimul separatist i-a interzis activitatea în limba română.
Foto: Captură videoElevii Liceului „Ștefan cel Mare” fac naveta numai să poată învăța în grafie latină. Fiecare carte în limba română pe care o primesc le este de mare ajutor, transmite Știri.md cu referire la tvrmoldova.md.
Conducerea școlii și profesorii mărturisesc că sprijinul venit din România a însemnat, de-a lungul anilor, o confirmare că identitatea și limba română sunt prețuite și apărate.
Eleonora Cercavschi, directoarea Liceului „Ștefan cel Mare” Grigoriopol: „Noi întotdeauna am fost foarte recunoscători României, pentru gesturile frumoase pe care le-a făcut pe parcursul anilor. Primele manuale în limba română, pe care le-am primit pentru a studia limba română, au fost aduse din România. Și, pe parcursul anilor, ne-am bucurat de aceste daruri frumoase”.
Viorica Gogoi-Benga, profesoară de limba română: „Este, de fapt, un gest extraordinar, pentru că noi, aici, continuăm să promovăm cultura, educația, limba românească. Și gestul dumneavoastră este unul extraordinar, pentru că ai noștri copii sunt dornici de a citi în limba română, de a studia limba română”.
De peste două decenii, Liceul „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol își scrie istoria departe de propria clădire, dar aproape de valorile pe care le apără. Refugiat la Doroțcaia, raionul Dubăsari, liceul continuă să reprezinte un simbol al rezistenței prin educație.