Un fost procuror, despăgubit după o urmărire penală nejustificată
Curtea de Apel Centru a restituit cererea de apel depusă de Ministerul Justiției împotriva hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 22 iulie 2024, într-un litigiu privind repararea prejudiciului moral și material solicitat de fostul procuror Lilian Rudei.

Acesta a obținut în prima instanță despăgubiri de 30.000 de lei, după ce a fost scos de sub urmărire penală, investigație desfășurată prin ordonanța fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Atât Rudei, cât și Ministerul Justiției au contestat decizia instanței de fond, transmite Știri.md cu referire la anticoruptie.md.
Litigiul a fost inițiat pe 19 mai 2023, iar în cererea sa, Lilian Rudei a menționat că la 10 ianuarie 2020, prin ordonanța lui Alexandr Stoianoglo, a fost deschisă o urmărire penală împotriva sa pentru abuz în serviciu și amestec în înfăptuirea justiției și în urmărirea penală.
Ulterior, termenul de menținere în calitate de bănuit a fost prelungit cu trei luni. La 28 iulie 2020, Rudei a fost scos de sub urmărire penală, pe motiv că fapta nu întrunea elementele constitutive ale infracțiunii. Acesta a argumentat că s-a aflat sub investigație timp de șase luni fără temei și că a fost nevoit să părăsească domeniul procuraturii în contextul tensiunilor dintre Procuratura Generală condusă de Stoianoglo și fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.
Instanța de fond a dispus achitarea unor despăgubiri totale de 30.000 de lei, dintre care 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral. În decembrie 2022, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul depus de Rudei privind anularea ordinului prin care a fost demis. Acesta susține că a fost constrâns să renunțe la funcție.
Lilian Rudei a fost subiectul mai multor investigații jurnalistice legate de donațiile primite de la rude. În perioada 2012–2017, acesta a beneficiat de sume de bani din partea familiei, iar în 2017 și-a vândut automobilul tatălui său, achiziționând ulterior un alt vehicul. La momentul plecării din sistem, Rudei declara un salariu anual de 514.000 de lei, o vilă de 125 de metri pătrați, un automobil Toyota Sienna evaluat la 10.000 de euro și o datorie bancară de 170.000 de lei.