Un focar de pestă porcină, depistat la o fermă din raionul Sângerei
Un focar de pestă porcină africană a fost depistat la o fermă comercială din raionul Sângerei, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).
Foto: Imagine simbolPrezența virusului a fost confirmată ieri prin testări de laborator. Potrivit Agenției, Comisia pentru Situații Excepționale din regiune a aprobat un plan de măsuri pentru combaterea focarului, transmite Știri.md.
Astfel, au fost stabilite zonele de restricții (zona de protecție 3 km și zona de supraveghere 10 km), fiind limitată mișcarea porcilor din fermele comerciale din zonă, precum și mișcarea porcilor din exploatații non-profesionale, dar și comercializarea cărnii obținute de la aceștia.
Proprietarii de porcine sunt îndemnați să informeze imediat subdiviziunile teritoriale ANSA în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau al depistării cadavrelor de mistreți.
„De asemenea, în contextul desfășurării lucrărilor de recoltare a cerealelor, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Evitați utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare și respectați cerințele minime de biosecuritate.
Tot în acest context, solicităm cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar-veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Să nu cumpere produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă”, comunică ANSA.
De menționat că, în cazul morții și nimicirii porcilor din cauza pestei porcine, potrivit legii, proprietarilor li se acordă despăgubiri. Pentru asta, animalele trebuie să fie identificate și înregistrate.
Totodată, ANSA este dispusă să acorde recompense de 50 de euro persoanelor care au notificat despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora.
De la începutul anului curent, în Republica Moldova au fost înregistrate 13 focare de PPA, dintre care șapte la porcii domestici și șase la mistreți. În total au fost nimiciți 970 de porci domestici și șase mistreți.