main logo
882

Un focar de pestă porcină africană, confirmat într-un sat din Râşcani

Un caz de pestă porcină africană a fost înregistrat în raionul Râşcani.

Un focar de pestă porcină africană, confirmat într-un sat din RâşcaniFoto: ANSA

Despre aceasta anunță Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), transmite Știri.md.

"Pe 31 ianuarie 2022, prin testări de laborator a fost confirmată prezența virusului pestei porcine africane (PPA), în probele recoltate de la porci domestici, în exploataţia de porcine, amplasată în extravilanul localităţii Recea, raionul Râşcani.

Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Râşcani a demarat ancheta epidemiologică, a instituit măsuri de carantină, sunt în desfăşurare măsurile de eradicare a focarului cu implicarea tuturor structurilor raionale și specialiștilor de la nivelul central al ANSA. 

În jurul focarului au fost stabilite zonele de restricţii (zona de protecţie şi zona de supraveghere). 

Se efectuează catagrafia porcilor domestici în zonele de protecție și supraveghere, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, controlul mișcării porcinelor și produselor alimentare din carne de porc pe teritoriul Republicii Moldova, screening-ul porcilor domestici din focar", anunță ANSA.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării