main logo
1488

Un deputat din Găgăuzia, trimis pe banca acuzaților. Detalii din dosar

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remiterea în instanța de judecată pentru examinarea cauzei penale de învinuire a unui deputat din UTA Găgăuzia.

Un deputat din Găgăuzia, trimis pe banca acuzaților. Detalii din dosarFoto: Simbol

Potrivit autorităților, urmărirea penală a fost pornită în martie 2023, de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui denunț, iar deputatul este învinuit de trafic de influență, transmite Știri.md.

Potrivit materialelor cauzei, în perioada octombrie 2019 - august 2021, învinuitul a pretins și a primit în trei tranșe de la denunțător mijloace bănești în sumă totală de 12.000 de euro, susținând că prin intermediul altor persoane are influență asupra judecătorului din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, care examina cauza civilă în care denunțătorul avea calitatea de pârât. Însă cauza civilă nu a fost soluționată în favoarea denunțătorului.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Dacă va fi găsit vinovat, deputatul riscă o amendă de până la 200.000 de lei sau închisoare de până la șapte ani.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării