Un copil rătăcit în Capitală a fost reîntors părinților de carabinieri
Inspectoratul General de Carabinieri al MAI informează că ieri, 4 iunie, un minor de șase ani care s-a rătăcit în Capitală a fost reîntors părinților datorită unei patrule de carabinieri.

Potrivit unui comunicat, minorul a fost observat de către carabinieri în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din Capitală în timp ce plângea, transmite Știri.md.
Carabinierii s-au apropiat de copil să afle ce i s-a întâmplat și dacă are nevoie de ajutor. În timpul discuției, minorul le-a comunicat oamenilor legii că s-a rătăcit.
Din informațiile oferite de copil, carabinierii i-au identificat în scurt timp părinții.
Inspectoratul General de Carabinieri recomandă părinților să nu-și lase copiii fără supraveghere, iar în cazul în care observați persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați numărul 112.
![]()