Un copil de 11 ani, transportat din Chișinău la Cluj-Napoca cu Serviciul SMURD
IMSP CNAMUP informează că, o nouă intervenție dintre Serviciul Național de Consult și Transfer Interspitalicesc (SNCTI) al IMSP CNAMUP cu Serviciul SMURD România a fost realizată cu succes ieri, 24 aprilie. La ora 18:00, ambulanța SNCTI a transportat la frontiera dinte Moldova și România un minor grav bolnav.

Potrivit CNAMUP, inițial, la data de 31 martie 2025, copilul în vârstă de 11 ani a fost spitalizat la IMSP Institutul Mamei și Copilului cu o patologie severă. Pe parcursul aflării în staționar, copilului i s-au efectuat investigațiile necesare cazului și tratament corespunzător, transmite Știri.md.
De menționat că, starea pacientului rămânea a fi foarte gravă, fără evoluție pozitivă la tratament. Astfel, medicii specialiști printr-un consiliu medical extins și consult interspitalicesc transfrontalier cu colegii din România au decis transferul micuțului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca pentru tratament neurochirurgical specializat.
„Misiunea transfrontalieră a avut drept scop transportarea copilului în timp util și a fost realizată cu succes de specialiștii din cadrul SNCTI, care au asigurat transferul asistat cu monitorizarea parametrilor vitali de la IMSP Institutul Mamei și Copilului și au predat în siguranță pacientul la vama Leușeni echipajului SMURD Iași.
Datorită eforturilor comune, copilul a fost transportat în siguranță la o altă etapă de tratament în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca”, menționează reprezentanții CNAMUP.
Misiune intersectorială realizată de:
- Șeful SNCTI al IMSP CNAMUP - Vitalie Roșca;
- Medic coordonator SNCTI - Elvira Pupez;
- Medic reanimatolog al IMSP IMC - Vlad Andreev;
- Felcer SNCTI - Mihai Volontir;
- Conducător autoambulanță SNCTI - Andrei Coropcean.