main logo
994

Un copil a căzut de la etajul patru al unui bloc din Bălți

Un copil în vârstă de patru ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc din municipiul Bălți în seara zilei de miercuri, 9 iulie.

Un copil a căzut de la etajul patru al unui bloc din BălțiImagine simbol

Potrivit ofițerului de presă al IP Bălți, Eugenia Molceanov, oamenii legii au fost sesizați în jurul orei 18:10 despre producerea unui incident într-un bloc de locuit din municipiu. Primele cercetări au arătat că fereastra apartamentului era deschisă, iar copilul s-ar fi sprijinit de o plasă de protecție care nu a rezistat. În acel moment, mama minorului se afla în locuință, transmite Știri.md.

În urma accidentului, copilul a fost preluat de urgență de un echipaj medical și transportat la spital. Potrivit autorităților, acesta se află în stare gravă.

Pe caz a fost inițiată o anchetă, în cadrul căreia urmează să fie stabilite toate circumstanțele exacte ale producerii incidentului.

În acest context, Poliția reiterează apelul către părinți și îngrijitori:

  • Supravegheați permanent copiii, mai ales în locuințele situate la etaj;
  • Limitați accesul minorilor la ferestre și balcoane;
  • Instalați sisteme de blocare a geamurilor sau grilaje de siguranță;
  • În lipsa supravegherii, închideți ferestrele chiar și pentru perioade scurte.

Autoritățile avertizează că o clipă de neatenție poate avea consecințe grave și subliniază importanța măsurilor de prevenire în protejarea celor mici.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării