main logo
8988

Un copac a căzut peste o bancă din Parcul Valea Morilor

În urma furtunilor din ultimele zile, au fost înregistrate mai multe distrugeri, iar cea mai recentă este o bancă din Parcul „Valea Morilor” din Capitală.

Un copac a căzut peste o bancă din Parcul Valea Morilor

Potrivit unor imagini distribuite pe rețelele de socializare, banca a fost distrusă după ce un copac a căzut peste ea, transmite Știri.md.

Totodată, în imagini se observă că autoritățile municipale au intervenit și au tăiat copacul doborât, iar în scurt timp trunchiurile urmează să fie strânse de către responsabilii Primăriei Chișinău.

De menționat că Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a prelungit Codul Galben de instabilitate atmosferică și pentru astăzi, 14 iunie. Astfel, între orele 08:00 și 13:00, pe arii extinse vor fi manifestări de averse puternice însoțite de descărcări electrice (în intervale scurte sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-30 l/m2) și intensificări ale vântului în rafale de până la 15-20 m/s.

La scurt timp, președinta Maia Sandu a venit cu un apel către cetățeni în contextul Codului Galben de instabilitate atmosferică, îndemnând oamenii să fie atenți și să aibă grijă de ei și de familiile lor.

Servicii municipale au intervenit în teren în urma furtunii din seara zilei de 11 iunie, care a provocat mai multe pagube.

Totodată, salvatorii, pompierii, Poliția și carabinierii au fost și sunt mobilizați în misiuni, după ce, în seara zilei de 11 iunie, furtuna și ploile au făcut prejudicii în centrul țării.

În urma furtunii au decedat două persoane. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 de ani din stânga Nistrului, care a decedat după ce peste cortul în care se afla a căzut o creangă. De asemenea, o minoră de 13 ani din Capitală a decedat după ce peste ea a căzut un copac. Aceasta a fost depistată de un angajat al Întreprinderii Municipale „Spații Verzi”.

Citește și: 

Ploaia și vântul puternic au măturat aproape tot în orașul Orhei

Furtună în Moldova: Circa 750 de solicitări pe oră, înregistrate la 112

Ploile au făcut ravagii și în stânga Nistrului: Ușa unui bloc, blocată

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării