main logo
1994

Un cetățean al Coreei de Nord, depistat cu documente ungurești falsificate

Un cetățean al Coreei de Nord a încercat să traverseze frontiera de stat având acte ungurești cu semne vădite de falsificare. Din spusele acestuia, ar fi cumpărat documentele contra sumei de 15.000 de dolari.

Un cetățean al Coreei de Nord, depistat cu acte ungurești falsificate

Ieri, 11 mai 2023, în punctul de trecere Criva, polițiștii de frontieră în comun cu ofițerii FRONTEX au identificat străinul în fluxul de călători pe sensul de intrare în Republica Moldova, transmite Știri.md.

În cadrul formalităților de control, pasagerul unui autoturism a prezentat un pașaport pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ungaria. La verificarea amănunțită a documentului, echipa comună a constatat că actele au semne de falsificare, fapt ce a condus la extinderea cercetărilor. Ca urmare, asupra persoanei a fost depistată și o carte de identitate ungurească, care la fel conținea semne de falsificare.

Fiind audiat, străinul a recunoscut că ambele documente au fost obținute la Kiev, Ucraina, contra sumei de 15.000 de dolari. Astfel, cetățeanului Coreei de Nord i-a fost refuzată intrarea în Republica Moldova.

Cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră ai Direcției regionale Nord pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării