main logo
2563

Un bloc cu trei etaje va fi construit la Liceul Hyperion din Durlești

„Așa cum am promis, nu încetăm să investim în infrastructura școlilor, inclusiv în instituțiile educaționale din suburbii”.

Un bloc cu trei etaje va fi construit la Liceul Hyperion din DurleștiFoto: fb.com

Declarația aparține primarului general Ion Ceban, transmite Știri.md.

Potrivit lui, Primăria Chișinău a alocat 8,4 milioane de lei pentru construcția unui bloc cu trei etaje la Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești.

„Costul total al proiectului este de 11 milioane de lei, restul sumei fiind contribuția administrației locale. Noul bloc va fi destinat exclusiv pentru clasele primare. Clădirea va avea o sală sportivă, șase săli de clasă, două laboratoare, vestiare și băi la fiecare etaj. Legătura cu sediul central al liceului se va face printr-un coridor.

Proiectul presupune și amenajarea curții între blocul existent și cel nou și care va fi destinată elevilor claselor I-IV-a. În curte vor fi instalate bănci și pus pavaj. De asemenea, vor fi create zone cu desen sportiv pe asfalt”, susține Ceban.

În prezent, la Liceul Teoretic „Hyperion” sunt 50 de clase, dintre care 21 sunt clase primare. În total, în școală învață 1.587 de elevi.

Construcția noului bloc va permite organizarea lecțiilor într-un singur schimb.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării