2367
Un biciclist a decedat la spital în urma unui accident rutier la Orhei
Un biciclist de 50 de ani a murit la spital după ce a fost lovit de un automobil în apropierea localității Peresecina, raionul Orhei.
Foto: Știri.md
Potrivit ofițerului de presă Elena Băetrău, accidentul s-a produs ieri, 23 octombrie, în jurul orei 19:45, în preajma localității Peresecina, transmite Știri.md.
Oamenii legii au stabilit că o șoferiță de 29 de ani, fiind la volanul unui automobil de model Audi, nu a reușit să frâneze la timp și a lovit biciclistul. Bărbatul traversa carosabilul din dreapta spre stânga în regiunea trecerii pietonale.
În urma impactului, biciclistul, în vârstă de 50 de ani, a fost preluat de ambulanță, iar aproximativ la ora 23:00, acesta a decedat la spital.