stiri Logo
main logo
main logo
310

Un bărbat, reținut la frontieră după ce ar fi încercat să introducă hașiș în țară

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi încercat să scape de substanțe interzise în timpul unui control efectuat la punctul de trecere a frontierei Cahul.

Un bărbat, reținut la frontieră după ce ar fi încercat să introducă hașiș în țarăFoto: border.gov.md

Potrivit Poliției de Frontieră, cazul a fost documentat la începutul acestei săptămâni de către polițiștii de frontieră, funcționarii vamali și procurorii PCCOCS. Bărbatul se afla în calitate de pasager într-un microbuz de model Mercedes Sprinter, care efectua cursa Germania – Republica Moldova, transmite Știri.md.

Conform anchetatorilor, suspectul figura deja într-o cauză penală ce vizează circulația ilegală a drogurilor și contrabanda cu substanțe narcotice.

În timpul controlului în linia a doua, bărbatul ar fi manifestat un comportament suspect și ar fi încercat să arunce un pachet ambalat în folie argintie și peliculă transparentă, pe care era imprimată imaginea unei frunze de cannabis.

În urma verificărilor preliminare, oamenii legii au stabilit că pachetul conținea o substanță solidă, presată, de culoare brun-verzuie, cu miros specific, presupusă a fi hașiș. Cantitatea estimată este de aproximativ 150 de grame.

Substanța a fost ridicată și transmisă pentru expertiză la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al Inspectoratului General al Poliției.

Totodată, în urma percheziției corporale, asupra suspectului au fost găsite aproximativ 2.700 de euro, mai multe carduri bancare și un telefon mobil, despre care anchetatorii presupun că ar fi fost utilizat în activitatea infracțională.

Bărbatul a fost reținut și plasat în izolatorul Direcției de Poliție Chișinău. Procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și identificarea altor persoane implicate. 

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici