main logo
9391

Un bărbat, prins la vamă cu 18.000 euro și 3.400 dolari nedeclarați

În urma verificărilor de specialitate efectuate asupra unui autocar de cursă regulată, care se deplasa din Varna spre Chișinău, funcționarii postului vamal Cahul au depistat o tentativă de introducere ilicită a valutei din țară.

Un bărbat, prins la vamă cu 18.900 euro și 3.400 dolari nedeclarațiFoto: Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Așadar, în geanta personală a unui călător au fost găsite mijloace bănești în valută străină, în sumă de 18.960 euro (aproximativ 368.870 de lei) și 3.400 dolari (circa 58.795 de lei), ce nu au fost declarate autorității vamale, transmite Știri.md.

Documentat pe caz este un bărbat cu dublă cetățenie, moldo-bulgară, în vârstă de 64 de ani.

Drept urmare, mijloacele bănești au fost ridicate, iar cazul este investigat în continuare de ofițerii Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal.

În acest context, oamenii legii reamintesc despre obligativitatea de declarare a mijloacelor bănești, dacă suma totală transportată este în valoare de 10.000 euro (sau echivalentul acestora) și mai mult, atât la intrare, cât și la ieșirea din Republica Moldova.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării