Un bărbat din Ștefan Vodă, cercetat de CNA pentru trafic de influență
Un bărbat originar din Ștefan Vodă este cercetat de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace financiare ilicite pentru organizarea perfectării unui permis auto.
Potrivit CNA, bănuitul ar fi pretins de la un candidat mijloace bănești în sumă de 1.600 de euro, susținând că ar avea influență asupra membrilor Comisiei de examinare din cadrul Departamentului Înmatriculare a Mijloacelor de Transport şi Calificare a Conducătorilor Auto (DÎMT și CCA) al Agenției Servicii Publice, transmite Știri.md.
Ulterior, acesta ar fi acceptat un avans de 1.100 de euro din suma cerută pentru a determina angajații ASP să favorizeze denunțătorul la examenele teoretice și practice pentru obținerea permisului de conducere la categoria A și B.
În prezent, ofițerii CNA desfășoară acțiuni pentru stabilirea și documentarea tuturor persoanelor implicate și atragerea acestora la răspundere penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău.
În acest sens, au fost efectuate percheziții la domiciliul și în automobilul bănuitului, în urma cărora au fost ridicate acte relevante cauzei penale. Bărbatul este cercetat în stare de libertate.
CNA amintește că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată, iar cercetările în acest caz continuă.
Foto: Cna.md