Un bărbat din Edineț, salvat de IGSU după ce a căzut într-o fântână
Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost salvat de angajații IGSU după ce a căzut într-o fântână cu o adâncime de aproximativ 14 metri. Acesta a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.

Potrivit IGSU, în dimineața zilei de astăzi, 16 aprilie, echipele de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitate pentru a salva o persoană în etate, care a căzut într-o fântână, transmite Știri.md.
Incidentul a avut loc într-o gospodărie din localitatea Gordinești, raionul Edineț, unde un bărbat în vârstă de 84 de ani a căzut într-o fântână. Potrivit primelor cercetări, persoana s-a simțit rău în momentul în care scotea apă, astfel s-a debusolat și a căzut în fântână, fiind tras la adâncime de mecanismul defect.
La fața locului, în scurt timp, au intervenit trei echipe de salvatori. Aceștia au constatat că bărbatul se afla la o adâncime de aproximativ 14 metri, într-o fântână cu diametrul de un metru.
Astfel, datorită intervenției prompte a salvatorilor, persoana a fost extrasă la suprafață.
Bărbatul se afla în stare conștientă și a fost preluat imediat de echipajul medical de urgență SAMU, fiind transportat la Spitalul Raional Edineț pentru investigații suplimentare și îngrijiri medicale.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2025, două persoane au fost salvate din fântâni.