1997
Un bărbat din Bălți suspectat de furt, reținut de carabinieri
Angajații Direcției regionale „Nord” a Inspectoratului General de Carabinieri, aflați în serviciul de protecție instituțională, au reținut un bărbat suspectat de furt în seara zilei de ieri, pe strada Strîi din municipiul Bălți.
Foto: Carabinier.gov.md
Potrivit reprezentanților IGC, incidentul a fost raportat de paznicul magazinului, care alerga după o persoană de sex masculin, susținând că aceasta a sustras produse alimentare, transmite Știri.md.
Imediat, angajații IGC au intervenit și l-au reținut pe bărbatul de 47 de ani, solicitând în sprijin o echipă mobilă din cadrul subdiviziunii.
Persoana a fost dusă la Inspectoratul de Poliție Bălți pentru investigații suplimentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.