Un bărbat diagnosticat cu anevrism gigant, salvat de medicii de la IMU
Un bărbat diagnosticat cu anevrism gigant, o afecțiune a creierului, a fost operat cu succes de medicii neurochirurgi de la Institutul de Medicină Urgentă (IMU).

Potrivit IMSP Institutul de Medicină Urgentă, în ziua internării, pacientul s-a prezentat în Departamentul de Primiri Urgențe de la IMSP Institutul de Medicină Urgentă cu o clinică de cefalee pronunțată pe parcursul mai multor ani, cu perioade de remisie, dar evolutiv fără dispariția acestora în intensitate, transmite Știri.md.
Investigat multi-sistemic clinic prin metode de laborator și imagistic complet, s-a determinat un anevrism gigant neerupt cu dimensiunile 9.5x4.2mm la nivel de arteră cerebrală medie stângă în segmentul M1, cu stabilirea indicațiilor operatorii absolute. Imediat a fost transferat în sala de operație și s-a intervenit prin metoda minim invazivă cu ajutorul unor spirale din platină și al unui deviator de flux.
Astfel, pacientul a fost tratat cu succes și externat după 72 de ore, fără sechele neurologice.
De menționat că anevrismul cerebral reprezintă o dilatare anormală a unui vas din creier, care poate pune viața în pericol dacă se rupe. Riscul de ruptură al unui anevrism depinde în mare măsură de mărimea acestuia.
O ruptură poate duce la hemoragie subarahnoidiană, care poate provoca daune neurologice severe sau chiar deces. Prin urmare, monitorizarea atentă și, în unele cazuri, intervenția chirurgicală sunt esențiale pentru a gestiona riscurile asociate.
Costurile financiare în sumă de 234.191 de lei au fost integral acoperite de către CNAM.
Echipa medicală care a participat la tratarea pacientului este formată din:
- Dr. Diana Manea, vicedirector medical;
- Dr. Igor Maxim, vicedirector medical;
- Dr. Victor Andronachi, șeful Departamentului de Neurochirurgie;
- Dr. Alexandru Andrusca, șef secție Neurochirurgie 2;
- Dr. Andrei Filioglo, medic neurolog intervenționist;
- Dr. Tudor Costru, neurochirurg, medic curant;
- Dr. Alexandru Cordon, medic urgentist DMU;
- Dr. Elisei Ceban, medic urgentist DMU;
- Dr. Valentina Netcov, medic imagist;
- Dr. Vera Purice, tehnician radiolog;
- Dr. Serghei Taran, medic anesteziolog.
Medici ATI:
- Ana Guzun, Ariadna Faina;
- Irina Batarovschi, asistentă de operație.