Un bărbat, condamnat la închisoare: Pentru ce a cerut mii de euro
Un bărbat învinuit de două episoade de trafic de influență a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semiînchis.
Cauza penală a fost pornită în martie 2023 de către Centrul Național Anticorupție, în baza unui autodenunț, transmite Știri.md.
Potrivit informațiilor, în perioada octombrie 2022 - septembrie 2023, inculpatul a pretins și primit de la denunțător 5.000 de euro, sub pretextul că ar avea influență asupra persoanelor publice străine din cadrul Ambasadei României și le-ar putea determina să urgenteze soluționarea procedurii de redobândire a cetățeniei române pentru soția și copiii denunțătorului.
Ulterior, sub același pretext, inculpatul a mai pretins 7.000 de euro.
„Tot el, în aceeași perioadă, aflând că o cunoștință a denunțătorului a fost reținută, sub pretextul influenței asupra persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul Procuraturii și instanțelor judecătorești, a pretins mijloace bănești în sumă de 35.000 de euro, pentru a le determina să înlocuiască măsura preventivă, din arest preventiv în una mai blândă.
Ulterior, susținând că a influențat adoptarea soluției privind înlocuirea măsurii preventive, a redus suma pretinsă inițial - la 25.000 de euro. Astfel, sub controlul organului de urmărire penală, inculpatul a primit o parte din suma pretinsă în sumă de 8.000 de euro”, se arată în comunicatul Procuraturii Anticorupție.
Urmărirea penală a durat nouă luni, iar cauza penală a fost trimisă în judecată în decembrie 2023. PA menționează că în martie 2024 dosarul a fost redistribuit unui judecător specializat, care a reușit să finalizeze judecarea cauzei în doar patru luni. În această perioadă au avut loc 19 ședințe de judecată, cu o frecvență de două-trei ședințe pe săptămână.
Astfel, pe data de 17 iunie, instanța l-a recunoscut pe bărbat vinovat de comiterea infracțiunilor de trafic de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pentru un termen de trei ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Totodată, inculpatului i s-au confiscat bani în sumă de 5.000 de euro, dar și 8.000 de euro, cu titlul de bunuri rezultate din infracțiune. De asemenea, a fost menținut sechestrul aplicat în limita sumei de 5.000 de euro, în scopul asigurării și garantării confiscării speciale.