main logo
113607

Ultima dorință a unui moldovean grav bolnav dintr-un spital din Italia

Ultima dorință a unui moldovean în vârstă de 60 de ani, aflat în stare gravă într-un spital din Italia, a fost să-și revadă rudele din R. Moldova.

Ultima dorință a unui moldovean grav bolnav dintr-un spital din Italia

Astfel, bărbatul, însoțit de angajații Crucii Roșii din Italia a parcurs 4.000 de km timp de 50 de ore pentru a-și îndeplini dorința, transmite Știri.md.

Cazul a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie.

Presa italiană scrie că bărbatul venise în Italia pentru a primi tratamentul necesar pentru patologia sa, însă sănătatea sa s-a agravat. 

Astfel, acesta a cerut să fie dus în R. Moldova ca să-i poată îmbrățișa pe membrii familiei sale ultima dată.

„Pentru ca visul pacientului nostru să devină realitate, am pornit la drum trei membri ai Crucii Roșii împreună cu pacientul. Am plecat pe 26 ianuarie, în jurul orei 18.00. 

În ultimii 150 de km până la destinație sau am avut de-a face cu o furtună teribilă de zăpadă și temperaturi chiar sub -10 grade. 

Am continuat cu 30 km pe oră. Am ajuns la destinație pe 29 ianuarie 2021, în toiul nopții”, spune Niccolò Brembilla, unul dintre operatorii care au participat la călătorie.

Potrivit lui Niccolò Brembilla, ambulanța venită din Italia a fost întâlnită în R. Moldova de o altă ambulanță pentru o reevaluare medicală a pacientului.

„Din fericire, situația s-a dovedit stabilă și astfel pacientul nostru a reușit în cele din urmă să ajungă la el acasă și să-i îmbrățișeze din nou pe cei dragi”, a mai spus bărbatul.

Contactată de Știri.md, ofițerul de presă al Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Vladislava Ceban, ne-a spus că cel mai probabil pacientul a fost întâmpinat în R. Moldova de Serviciul medical de urgență privat.

Abonează-te la Știri.md pe Telegram pentru a afla rapid noutățile: https://t.me/stirimd

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării