UE va oferi 2,7 milioane de euro Moldovei pentru dotarea salvatorilor și pompierilor
Uniunea Europeană va oferi granturi în valoare de circa 2,7 milioane de euro pentru creșterea capacității de reacție a Republicii Moldova în fața situațiilor de urgență.

Pentru a obține aceste fonduri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a aplicat la Programului Interreg NEXT România – Republica Moldova 2021-2027 și a obținut finanțare pentru șase proiecte, transmite Știri.md.
Fondurile urmează a fi redirecționate preponderent către achiziții de autospeciale, vehicule de teren, echipamente de intervenție, manechine pentru instruire, menite să crească eficiența și operativitatea misiunilor.
Astfel, subdiviziunea de intervenție din Căușeni urmează a fi dotată cu două autovehicule de teren, subdiviziunea din Comrat cu cinci vehicule speciale de mici dimensiuni, iar un autocamion dotat cu pompă de mare capacitatea este preconizat pentru subdiviziunea de intervenții din municipiul Bălți.
Accesarea fondurilor UE este realizată în comun cu subdiviziunile de pompieri din România. Totodată proiectele includ campanii de prevenire, instruiri comune și exerciții, care vor asigura o mai bună pregătire a comunităților, dar și a echipelor de intervenție.
Perioada de implementare a proiectelor vizează perioada anilor 2025-2027. Prin intermediul programelor, salvatorii și pompierii din țara noastră se vor apropia și mai mult de standarde europene, inclusiv prin reducerea timpul de răspuns în misiuni.