Trotuarul de pe strada Ciuflea a fost reparat capital
Primăria municipiului Chișinău informează că trotuarul de pe tronsonul viaduct până la bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe partea pară a străzii Ciuflea, a fost reparat capital.

Potrivit Primăriei Chișinău, montarea plăcilor betonate de patru tipuri pe suprafețele de trotuar a fost finalizată, atât la accesul pietonal, cât și pentru pista bicicliștilor și transportul alternativ, transmite Știri.md.
S-a amenajat și teritoriul stației de așteptare a pasagerilor, precum și spațiul de agrement lateral trotuarului, care urmează să fie completat cu grupuri de mobilier urban, bănci, coșuri de gunoi și leagăne.
Cablajul pentru irigare și iluminat nocturn a fost racordat la sistemul electric, iar pilonii de iluminat au fost instalați.
„Multiple proiecte de reabilitare a infrastructurii sunt implementate de Primăria Chișinău în toate sectoarele Capitalei”, anunță municipalitatea.