Trei telefoane și bijuterii nedeclarate, depistate la Aeroportul Chișinău
Funcționarii vamali de la Aeroportul Internațional Chișinău au depistat trei telefoane mobile și bijuterii nedeclarate în bagajul unei pasagere care a ales „coridorul verde”, destinat persoanelor care nu transportă bunuri supuse declarării.
Foto: customs.gov.mdPotrivit Serviciului Vamal, cazul a fost înregistrat în timpul verificării bagajelor pasagerilor cursei Istanbul–Chișinău. O cetățeană a Ucrainei, în vârstă de 27 de ani, a selectat culoarul verde – „nimic de declarat”, însă a fost supusă unui control suplimentar prin scanare, transmite Știri.md.
În urma suspiciunilor apărute, funcționarii vamali au dispus efectuarea controlului fizic al bagajelor. În rezultat, au fost descoperite trei telefoane mobile și bijuterii, bunuri a căror valoare impunea declararea obligatorie la intrarea în țară.
Bunurile au fost ridicate și riscă să fie confiscate, iar persoana documentată poate fi sancționată contravențional, conform prevederilor Codului Contravențional.
![]()