main logo
2191

Trei șoferi, care au condus în stare de ebrietate, vor sta la închisoare

Trei bărbați, care au urcat la volan în stare de ebrietate, au fost condamnați la închisoare. Doi dintre aceștia au primit termene între 6 și 9 luni, iar al treilea - 5 ani.

Trei șoferi, care au condus în stare de ebrietate, vor sta la închisoareFoto: procuratura.md

Potrivit Procuraturii, unul dintre bărbați, în martie 2023, se deplasa cu automobilul pe strada Albișoara din Capitală. Oprit de oamenii legii, acesta a fost testat alcoolscopic și rezultatul a arătat 0,39 mg/l de alcool în aerul expirat, transmite Știri.md.

Al doilea inculpat a fost depistat în stare de ebrietate la volan în iulie 2024, în timp ce conducea prin orașul Vadul lui Vodă din municipiul Chișinău.

Totodată, recent, la solicitarea procurorilor din Edineț, instanța de judecată a emis o sentință de condamnare în privința unui bărbat de 34 de ani, acuzat pentru aceeași categorie de infracțiune. Astfel, acesta a primit cinci ani închisoare. 

Sursa citată menționează că bărbatul nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru  infracțiuni similare și fapte de huliganism.

„Atenționăm cetățenii că, potrivit legislației în vigoare, conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică sau narcotică se sancționează dur, inclusiv cu privare de libertate, amenzi usturătoare și anularea dreptului de a conduce. Procuratura îndeamnă participanții la trafic să manifeste responsabilitate și să contribuie la siguranța circulației rutiere”, notează Procuratura Generală.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării