main logo
2721

Trei școli profesionale din raioane vor fuziona cu altele din regiune

Ministerul Educației și Cercetării a inițiat un proiect de decizie cu privire la fuzionarea a trei instituții de învățământ profesional tehnic cu alte trei instituții din regiune. Sunt vizate Școala Profesională din Drochia, Școala Profesională din Cimișlia, Școala Profesională din Călărași.

Trei școli profesionale din raioane vor fuziona cu altele din regiune

Potrivit ministerului Educației și Cercetării, în cele trei instituții de învățământ profesional tehnic subordonate ministerului al doilea an consecutiv nu există admitere. De aceea, două dintre aceste instituții nu au niciun elev înmatriculat, iar o instituție are 24 de elevi în ultimul an de studii, transmite Știri.md. 

Astfel, instituțiile vor fuziona cu alte instituții cu programe similare, în cadrul cărora tinerii vor beneficia de formare profesională. O parte din cadrele didactice de la instituțiile fuzionate urmează să-și continue activitatea după fuzionare.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării