main logo
2000

Trei micuți au venit pe lume în condiții de prespital: Detalii

Echipele de asistență medicală urgentă au asistat trei nașteri în condiții de prespital, informează Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Trei micuți au venit pe lume în condiții de prespital: DetaliiFoto: CNAMUP

Potrivit CNAMUP, primul caz a fost înregistrat la data de 11 mai, ora 13:27, în raionul Nisporeni, transmite Știri.md.

Echipa PAMU Marinici a intervenit rapid. Gravida de 32 de ani era la a cincea sarcină și avea deja contracții frecvente. Datorită echipei AMU, femeia a adus pe lume o fetiță sănătoasă de aproximativ trei kg. Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost spitalizați la IMSP Spitalul Raional Nisporeni.

Al doilea caz a avut loc în raionul Drochia, la data de 12 mai, ora 08:55. Echipa de asistență medicală urgentă specializată a intervenit la locul solicitării, la domiciliul femeii însărcinate, și a depistat pacienta cu contracții frecvente de lungă durată și intensitate mare. După două minute s-a născut o fetiță cu scorul Apgar de 7-8 puncte. Echipa SAMU Drochia a transportat mama și copilul în stare satisfăcătoare la IMSP Spitalul Raional Drochia.

A treia naștere în condiții de prespital a fost înregistrată în raionul Căușeni. Gravida de 35 ani era la patra sarcină și nașterea s-a declanșat spontan în timpul transportării în ambulanță. Datorită intervenției echipei AMU, femeia a adus pe lume o fetiță de aproximativ trei kg. Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost transportați la spital pentru îngrijiri corespunzătoare.

În total, în perioada 8-14 mai, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14.148 de solicitări, inclusiv 1.908 în rândul copiilor. După acordarea primului ajutor medical, 5.588 de pacienți, dintre care 4.486 de adulți și 1.102 copii, au fost transportați la spital.

Pe parcursul săptămânii, intervenția ambulanței a fost solicitată pentru pacienții cu următoarele motive: 3.591 de urgențe cardiovasculare, dintre care 54 cu sindrom coronarian acut; urmate de 1.987 de patologii neurologice, dintre care 237 cu accidente vasculare cerebrale și 1.539 de boli respiratorii, inclusiv 793 de infecții respiratorii virale acute.

În această perioadă, 1.402 cetățeni cu diverse traumatisme au beneficiat de primul ajutor medical la etapa de prespital. Echipele AMU au fost solicitate în cazul a 39 de accidente rutiere, în urma cărora au suferit 56 de persoane, printre care nouă copii. Ulterior, 48 de pacienți au fost transportați la instituțiile medicale spitalicești.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării