Trei licee vor fi eficientizate energetic: MEC a semnat un Memorandum
Eficientizarea energetică a trei școli, editarea de manuale pentru studierea limbii române și incluziunea copiilor defavorizați. Acestea sunt obiectivele Memorandumului de colaborare, semnat ieri, 18 aprilie, de către Ministerul Educației și Cercetării și Organizația Internațională „People in Need”, în valoare de peste două milioane de euro.
Potrivit MEC, trei licee din Republica Moldova vor beneficia de sprijin financiar pentru a implementa măsuri de eficiență energetică, transmite Știri.md.
De asemenea, vor fi editate 10.000 de manuale în limba română de nivelul A1 și A2 pentru persoanele înscrise în Programul național de limba română, inclusiv refugiații ucraineni. În total vor fi alocați peste două milioane de euro.
„Ne bucurăm mult să semnăm acest Memorandum de cooperare cu partenerii noștri cehi de la Organizația „People in Need” în domenii strategice pentru MEC”, a spus ministrul Dan Perciun în cadrul unei conferințe de presă.
La rândul său, Guillermo Llinas, director de țară „People in Need”, a notat: „Această investiție semnificativă se va concentra pe două domenii de interes: digitalizarea și eficiența energetică a instituțiilor de învățământ și dezvoltarea sistemului național de educație”.
Cele trei instituții de învățământ care vor fi eficientizate energetic sunt: Liceul Teoretic „Matei Basarab” din Chișinău, Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare” din Bălți și Liceul Teoretic „Mihail Ciachir” din Ceadâr-Lunga, care face parte din Rețeaua școlilor model.
În afară de ajutorul acordat în cadrul Programului de limba română și eficientizarea energetică a instituțiilor de învățământ, vor fi oferite prânzuri gratuite pentru copiii din familii defavorizate care își fac studiile la școlile model. De asemenea, vor fi susținute mai multe acțiuni ce țin de încadrarea copiilor refugiați din Ucraina în procesul educațional din Republica Moldova.