main logo
6426

Transportatorii ies la protest: Rutele raionale și interraionale, sistate pe trei zile

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) informează că în perioada 27-29 februarie curent vor fi sistate rutele regulate raionale și interraionale, în semn de protest.

Transportatorii ies la protest: Rutele interraionale, sistate pe 3 zileFoto: știri.md

„Prin prezenta, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) comunică că, în urma analizei reacțiilor venite din partea reprezentanților puterii ca răspuns la revendicările transportatorilor expuse în cadrul protestului din 15.02.2024, constată caracterul demagogic și manipulator al acestora și evitarea răspunsului clar dacă modificările Codului transporturilor rutiere adoptate în decembrie 2023 corespund sau nu reglementărilor europene”, se arată în declarația asociației, transmite Știri.md.

În acest context, APOTA reconfirmă revendicarea înaintată guvernării de a adopta în domeniul transporturilor rutiere de pasageri norme conforme celor din UE și de a exclude din legislația națională normele care contravin legislației și bunelor practici europene și anume:

1. Formarea programelor de transport național regulat raionale și interraionale în conformitate cu principiile:

Fiecare localitate cu statut de Primărie să dispună de cel puțin o rută regulată funcțională în trafic național (cel puțin o cursă tur și una retur);

Notă: pentru asigurarea funcționalității rutelor necesare din punct de vedere social, dar neatractive din punct de vedere economic, se vor aplica două instrumente de bază:

- La expunerea la concurs vor fi formate grupe de rute care le conțin și pe cele nerentabile împreună cu cele rentabile. Comiterea încălcărilor, care atrage după sine sancțiunea de retragere a dreptului de deservire a unei rute din grupul de rute, va avea ca efect retragerea întregului grup de rute și expunerea lor la concurs;

- În cazul în care regula precedentă nu asigură funcționalitatea rutelor nerentabile, Consiliile raionale (în cazul rutelor raionale) sau ANTA/alt organ central (în cazul rutelor interraionale) trebuie înzestrate cu instrumente de adoptare a deciziilor de acordare a compensațiilor financiare;

Intervalele dintre cursele interraionale se păstrează de 30 de minute, iar între cursele raionale - de 15 minute, ca instrument de menținere a nivelului siguranței rutiere și de descurajare a depășirii vitezei de circulație;

Localitățile de tranzit incluse în autorizațiile curselor regulate vor fi doar localitățile raionului punctului-capăt de rută (altul decât municipiile Chișinău și Bălți) și centrele raionale de pe traseu;

În localitățile unde cursele existente formate în baza principiilor descrise la p. a), b) și c) nu sunt suficiente pentru a satisface nevoile de deplasare a populației, la inițiativa primarului localității, grupul de lucru format de Consiliul Raional/președintele de raion (în cazul rutelor raionale) sau de către ANTA (în cazul rutelor interraionale) va constata deficitul serviciilor de transport într-un interval, iar în baza actului întocmit de grupul de lucru, organul competent va putea deschide numărul necesar de curse fără a ține cont de intervalul stabilit la principiul b).

2. Liberalizarea cu adevărat a transporturilor regulate de pasageri pe rutele internaționale. Pentru aceasta este nevoie de prevăzut în Codul transporturilor rutiere reglementări aplicabile rutelor care au ca destinație o localitate dintr-un stat cu care Republica Moldova a instituit regimul liberalizat de transport și reglementări față de rutele ce au ca destinație statele cu care nu este instituit regimul liberalizat de transport. Liberalizarea transporturilor internaționale trebuie să includă lipsa necesității deservirii rutelor la paritate, precum și recunoașterea reciprocă a autorizațiilor, fiind suficientă eliberarea autorizației de către statul emitent. Pe lângă modificările legislative care să transpună regulile descrise în prezentul punct în legislația națională, MIDR trebuie de urgență să înainteze demersurile necesare pentru începerea negocierilor multilaterale sau bilaterale, cel puțin cu statele UE, pentru a putea obține liberalizarea transporturilor internaționale de pasageri.

3. Adoptarea reglementărilor privind activitatea de autogară similar reglementărilor din statele UE. Exceptarea cel puțin a transportatorilor ce deservesc rute internaționale de obligația de a avea puncte-capăt de rută și de tranzit doar autogările. Introducerea reglementărilor echilibrate referitoare la relațiile transportator-autogară. Eliminarea jugului impus transportatorilor de către gruparea Vîlcu-Andronachi.

4. Ridicarea nivelului de fiscalizare în transportul regulat de pasageri prin următoarele pârghii:

Includerea reglementărilor care în mod separat și individualizat vor prevedea componențele de încălcări care au ca efect neînmânarea biletelor de călătorie pentru următorii subiecți:

- Echipajul unității de transport;

- Compania de transport;

- Autogara/personalul autogării.

Toate încălcările menționate la subpunctul a) al p. 4 vor fi atribuite în competența exclusivă a Serviciului Fiscal de Stat, care (în privința încălcărilor legate de neînmânarea biletelor) va fi responsabil de efectuarea controalelor, constatarea încălcărilor și aplicarea sancțiunilor;

Trecerea treptată și graduală la utilizarea aparatelor de casă în unitățile de transport ce deservesc rute regulate. Termenul implementării utilizării aparatelor de casă trebuie să fie similar termenului acordat transportatorilor din România, unde a fost implementată o condiție similară. În cazul în care se va opta pentru schimbul online de date înregistrate în aparatul de casă, acestea vor fi conectate direct la serverele Serviciului Fiscal de Stat. Gestionarea fluxului de date și mentenanța sistemului nu vor genera costuri suplimentare pentru transportatori.”

Reprezentanții asociației regretă că „funcționarii de rang înalt răspândesc ideea că transportatorii care protestează sunt cei care doresc să activeze ca în trecut și nu vor să se conformeze regulilor noi”. 

„Ne exprimăm convingerea că adoptarea reglementărilor similare celor din Uniunea Europeană, inclusiv celor propuse de către transportatori, va lega ramura transporturilor nu de trecut, dar de viitor.

Atragem atenția autorităților că schemele și interesele ilegale promovate prin modificările legislative din decembrie 2023 sub sloganul „reglementărilor noi” constituie nu doar reglementări antieuropene, dar reprezintă o sursă care pune în pericol siguranța rutieră și promovează schemele de corupție.  

Republica Moldova, fiind în așteptarea negocierilor cu Uniunea Europeană privind condițiile de aderare, inclusiv stabilirea condițiilor sectoriale pentru transportul rutier și având declarat unul din scopurile fundamentale lupta cu corupția, a admis ca la etapa de prenegociere să adopte un act normativ contrar reglementărilor Uniunii Europene, care promovează în mod direct schemele de corupție”, se mai arată în declarație. 

În acest context, asociația îndeamnă guvernarea să revină urgent la modificarea Codului transporturilor rutiere pentru a-l aduce în câmpul european. 

„Pentru a ne face auziți și pentru a ne apăra de normele abuzive și de schemele guvernării și ale clanurilor oligarhice, transportatorii sunt nevoiți să continue protestele. În semn de protest, în perioada 27, 28, 29 februarie 2024 vor fi sistate rutele regulate raionale și interraionale. Pe această cale dorim să cerem scuze de la pasagerii care au planificate călătorii în această perioadă. Autoritățile nu ne-au lăsat altă alternativă decât protestele”, au conchis reprezentanții APOTA.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării