main logo
5783

Transportatorii amenință cu proteste. Ce i-a nemulțumit pe aceștia

Reprezentanții transportatorilor sunt indignați de faptul că proiectul de modificare a Codului transporturilor rutiere (CTR) nu a fost supus consultărilor publice conform tuturor rigorilor, ci a fost oferit un termen de trei zile.

Transportatorii amenință cu proteste. Ce i-a nemulțumit pe aceștiaFoto: Simbol

Astfel, Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) se declară nemulțumită de faptul că marți, 31 octombrie, acest proiect este inclus în agenda ședinței Grupului de lucru al Comisiei de Stat pentru reglementarea activității de întreprinzător, transmite Știri.md.

„Acest fapt denotă că MIDR împreună cu Cancelaria de Stat nici nu au de gând să examineze obiecțiile transportatorilor. Proiectul elaborat și prezentat de MIDR conține prevederi care contravin principiilor legislației europene în domeniul transporturilor și angajamentelor asumate de Republica Moldova de ajustare a legislației naționale la cea europeană. Analiza impactului de reglementare conține afirmația stranie a MIDR precum că acest proiect nu necesită a fi supus expertizei de compatibilitate cu legislația europeană”, a declarat președintele Consiliului APOTA, Oleg Alexa.

Potrivit reprezentanților transportatorilor, acest lucru va duce la deposedarea de afaceri și subordonarea politică a domeniului transporturilor rutiere.

„Prin acest proiect, de asemenea, se favorizează schemele de corupție din ANTA, se menține și se legalizează abuzurile grupării Vîlcu-Andronachi care continuă să gestioneze majoritatea gărilor din țară, se instituie pârghii de amestec în activitatea de afaceri și obstacole în activitatea de transport, toate fiind incompatibile cu legislația europeană”, se arată în mesajul APOTA.

Reprezentanții APOTA sunt supărați că propunerile venite din partea transportatorilor, toate bazate pe legislația UE, au fost respinse de către MIDR. În acest sens, reprezentanții Asociației afirmă că vor ieși la proteste împotriva inițiativei Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR).

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării